Elena-Laura Toader acuză guvernarea de încălcarea drepturilor persoanelor cu dizabilități și cere stoparea măsurilor regresive

Deputatul S.O.S. Ro de Tulcea Elena - Laura Toader
Deputatul S.O.S. Ro de Tulcea Elena - Laura Toader

Deputatul Toader Elena-Laura a lansat o declarație publică prin care contestă politicile actualei guvernări în domeniul protecției sociale, susținând că drepturile persoanelor cu dizabilități sunt diminuate în contradicție cu obligațiile constituționale și internaționale ale statului român.

Inițiativa parlamentară a deputatului din cadrul Grupului parlamentar S.O.S. România vizează readucerea în prim-plan a responsabilităților legale ale statului față de persoanele cu dizabilități. Potrivit declarației, aceste drepturi nu reprezintă beneficii acordate discreționar, ci obligații clare prevăzute de articolul 50 din Constituția României și de Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități.

“România se îndepărtează de standardele europene, în contextul în care alte state membre consolidează mecanismele de sprijin prin politici de incluziune, servicii sociale și indemnizații predictibile. Măsurile promovate la nivel guvernamental accentuează vulnerabilitatea socială și excluderea persoanelor cu dizabilități”, susține Elena-Laura Toader.

Declarația face trimitere și la jurisprudența Curții Constituționale a României, care a stabilit în mai multe rânduri că drepturile sociale ale persoanelor vulnerabile nu pot fi restrânse arbitrar și că statul are o obligație pozitivă de protecție. Deputatul afirmă că aceste decizii constituționale sunt ignorate în actualul context legislativ și administrativ.

Prin această inițiativă, Toader Elena-Laura solicită oprirea imediată a măsurilor considerate regresive, consultarea reală a organizațiilor reprezentative ale persoanelor cu dizabilități și alinierea legislației românești la standardele europene în materie de protecție socială și nediscrimininare.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*