Bărbat din Isaccea, agresat de persoane necunoscute

Un bărbat din Isaccea a fost agresat de persoane necunoscute care au pătruns în curtea acestuia, după care au părăsit locul faptei.

Potrivit IPJ Tulcea, la data de 24 aprilie 2026, în jurul orei 19:00, polițiștii din cadrul Poliției orașului Isaccea au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că mai multe persoane ar fi pătruns fără drept în curtea unui imobil situat în orașul Isaccea, județul Tulcea.

Din cercetările preliminare efectuate a reieșit că persoanele în cauză au coborât din mai multe autovehicule, au intrat fără consimțământul proprietarului în curtea imobilului, au provocat distrugeri unui autoturism aparținând acestuia și au agresat fizic un bărbat. Ulterior, suspecții au părăsit locul faptei.

Persoana vătămată a fost transportată la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri de specialitate” – IPJ Tulcea.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, violare de domiciliu, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Cercetările sunt continuate de polițiști sub coordonarea unității de parchet competente, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor producerii evenimentului, a depistării persoanelor implicate și a dispunerii măsurilor care se impun.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*