Liderul SLN oferă o variantă pentru accidentul naval de la Sfântu Gheorghe: ”A fost o coliziune cu altă navă”

Adrian Mihălcioiu. FOTO Adrian Boioglu

Adrian Mihălcioiu, liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor, crede că scufundarea accidentul naval de la Sfântu Gheorghe s-a produs după ce două nave s-au ciocnit.

Mihălcioiu a spus că nava venea din portul turcesc Mersin și urma să ajungă într-un port din Ucraina, prin Sulina.

”În dreptul localității Sfântu Gheorghe probabil ar fi fost o coliziune cu o altă navă, care este acum în zonă. O navă comercială cu pavilion Belize. O să dea și Autoritatea Navală Română mai multe amănunte despre acest lucru. Incidentul s-a întâmplat dimineață, la ora 4.00 și trei oameni încă sunt dispăruți, din păcate”, a afirmat liderul SLN.

El a precizat că nu știe cu ce era încărcata nava.

Mihălcioiu a oferit informații despre cum se poate scufunda o navă.

„Nava se poate scufunda foarte rapid dacă este lovită în anumite zone destul de sensibile. Nava fiind foarte veche, probabil că nu avea dublu fund, nu avea dublu bordaj. Nava este din 1980 sau din 1988. Se poate întâmpla ca navele să se scufunde la coliziuni și știm foarte bine că se întâmplă în toată lumea coliziune marine și navele unele se scufundă, altele sunt doar avariate, depinde unde s-a produs coliziune. Dacă s-a produs sub nivelul apei, atunci normal că nava dacă nu are anumite etanșeități sau anumite zone sigure, navele mai noi sunt cu totul altfel construite decât cele vechi”, a mai spus Adrian Mihălcioiu.

Mihălcioiu susține că nava fusese inspectată ultima oară în Egipt și avea patru deficiențe.

„A fost inspectată în Egipt ultima dată și a avut patru deficiențe. Nu știu ce fel de deficiențe, dar ea nu a fost reținuță. Nu a avut deficiențe majore. E o navă care a fost cumpărată anul acesta de la un alt proprietar, de la 1 ianuarie naviga cu noul proprietar”, a afirmat Adrian Mihălcioiu.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*