Zeci de kilograme de sturion, capturat de la braconieri și redat mediului natural de către polițiștii de frontieră

Sturion capturat ilegal, redat mediului natural de către polițiștii de frontieră. FOTO: Garda de Coastă

Polițiștii de frontieră tulceni au depistat în zona de competență un bărbat român care transporta într-un autovehicul 32 de kilograme de sturion, specia cegă, în stare vie, fără a deține documente legale.

Potrivit Gărzii de Coastă, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Isaccea au oprit pentru control, duminică, 28 mai, în zona localității Grindu, un autoturism condus de către un tânăr în vârstă de 22 de ani, în care se aflau două persoane. În urma controlului, polițiștii de frontieră au descoperit, în portbagaj, 32 de kilograme de sturion, de dimensiuni mici, din specia cegă, în stare vie.

Peștele a fost redat mediului natural în prezența unui reprezentant al Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură, a polițiștilor de frontieră și a persoanelor depistate, iar autoturismul, în valoare de 4.500 de lei, și 90 de metri de plase din fir textil, în valoare de 1.500 de lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În cauză polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținerea, transportul sau comercializarea sturionilor capturați pe teritoriul României din habitatele piscicole naturale, precum și a produselor și subproduselor obținute din aceștia, fără respectarea prevederilor legale în vigoare.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*