Zeci de kilograme de peşte au fost confiscate de polițiștii de frontieră tulceni după ce au făcut uz de armamentul din dotare

Mașina cu care era transportat peștele a fost abandonată pe câmp. FOTO Poliția de Frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Tulcea au desfășurat o acțiune de urmărire, în zona de competență, a unui autoturism în care se aflau două persoane, care transportau aproximativ 90 kilograme de pește, fără documente legale. Cercetările continuă sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea, în vederea stabilirii întregii activități infracționale, la finalizare fiind luate măsurile legale care se impun.

În data de 21 octombrie, poliţiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Tulcea, acționând în baza unei informații, au efectuat semnalele regulamentare pentru a opri pe raza localității Murighiol, județul Tulcea, un autoturism marca Opel, înmatriculat în Bulgaria, despre care se dețineau date că transportă o cantitate însemnată de pește.

Având în vedere că șoferul nu a oprit la semnalele regulamentare, continuându-și deplasarea în viteză, polițiștii de frontieră au procedat la urmărirea autoturismului în cauză.

Pe timpul misiunii, pentru indisponibilizarea autovehiculului s-a folosit armamentul din dotare, fiind executate mai multe focuri de avertisment în plan vertical, conform prevederilor legale, însă nici de această dată conducătorul auto nu a oprit, iar ulterior acesta împreună cu pasagerul au abandonat autoturismul şi au fugit.

În continuare, s-a luat măsura conducerii mașinii la sediul Poliției de Frontieră în vederea continuării cercetărilor, iar în urma controlului a fost descoperită cantitatea de 88 kilograme de peşte, din specia caras.

Întreaga cantitate de peşte a fost predată unei societăţi comerciale de profil, conform procedurilor legale, iar poliţiştii de frontieră au identificat persoanele aflate în autoturism, cercetările continuând sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea, la finalizare fiind luate măsurile legale care se impun.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*