VIDEO Peste 550 de unelte de pescuit au fost confiscate în urma unei acțiuni a poliției în Rezervația Biosferei Delta Dunării

Sute de unelte de pescuit au fost confiscate de către polițiști. FOTO Captură video

Polițiștii Serviciului de Poliție Delta Dunării au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea pescuitului ilegal și a comerțului ilicit cu pește și produse din pește, în perioada 7 – 17 iunie, pe teritoriul Rezervației Biosferei Delta Dunării.

În cadrul acțiunii, polițiștii Serviciului de Poliție Delta Dunării au efectuat 12 controale, în urma cărora au constatat 6 infracțiuni ( 5 prevăzute de Ordonanța de Urgență a Guvernului 23/2008 privind pescuitul și acvacultura și 1 infracțiune la Legea 191/2003 Republicată, privind infracțiunile la regimul transportului naval.)

De asemenea, polițiștii au aplicat 4 sancțiuni contravenționale prevăzute de Ordonanța de Urgență a Guvernului 23/2008 privind pescuitul și acvacultura, în valoare de 600 de lei. Totodată, polițiștii Serviciului de Poliție „Delta Dunării” au ridicat în vederea confiscării peste 550 de unelte de pescuit și 112 kilograme de pește, toate în valoare de aproximativ 18.200 de lei .

Astfel, pe 14 iunie, pe raza Complexului lagunar Razelm – Sinoe, polițiștii Serviciului de Poliție Delta Dunării au identificat patru bărbați, cu vârste cuprinse între 30 și 45 de ani, toți din Comuna Mihai Viteazu, județul Constanța în timp ce pescuiau, în mod ilegal, pește subdimensionat din specia șalău. Toate exemplarele de pește subdimensionat (peste 200 de bucăți) au fost redate mediului natural.

 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*