VIDEO Autoritățile au dat iama în plasele braconierilor, chiar dacă primesc amenințări cu moartea

Plasele au fost confiscate, iar peste eliberat. FOTO Captura Video ARBDD

De la ghiol la Marea Neagra, de la băbușcă la sturion, bogăția piscicolă a Deltei Dunării este vămuită de braconieri, spun reprezentanții Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării – ARBDD.

 

Comisariatul de Control Integrat, împreună cu Jandarmeria, Poliția Deltei, Poliția Locală și Poliția de Frontieră își fac datoria, spun ei, chiar dacă asta înseamnă că stârnesc adevărate „viespare“ locale.

Reprezentanții autorităților spun că în ultima vreme s-au înmulțit amenințările cu moartea la adresa angajaților din Comisariatele ARBDD, amenințări venite din parte unor localnici certați cu legea, nemulțumiți ca plasele ilegale găsite în apele Rezervației sunt confiscate.

În noaptea de miercuri spre joi, au fost efectuate controale în zona Somova – Parches, dar și pe Marea Neagră, fiind depistați zeci de metrii de plase amplasate ilegal. Cu toate acestea, chiar dacă în timp adună sute de kilometri de plase, acest lucru nu elimina total braconajul, dar reduc din impactul devastator pe care activitățile piscicole ilegale îl au asupra resursei naturale.

ARBDD spune că cel mai probabil, în luna octombrie setca sa fie permisă, în conformitate cu creșterea nivelului apelor, dar odată cu aceasta se vor înmulți și controalele având în vizor setcile ilegale – multe din monofilament) care, chiar si in perioada de interdicție, au împânzit anumite zone din Delta.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*