Un turist venit la pescuit în Delta Dunării s-a rătăcit în zona localității Pardina

Bărbatul rătăcit a fost găsit de către pompieri. FOTO ISU Delta Tulcea

Salvatorii Detașamentului de pompieri Tulcea au fost solicitați să intervină în dimineața de 17 octombrie pentru găsirea unui bărbat de 70 de ani care s-a pierdut în zona canalului Șontea, în zona localității Pardina.

Bărbatul, turist, venise împreună cu un grup de persoane în zonă, dar s-a îndepărtat și nu mai știa să se întoarcă.

În căutarea persoanei rătăcite au pornit 4 pompieri cu 1 ambarcațiune tip SAR. În sprijinul salvatorilor au început căutările și lucrători din cadrul Poliției de Frontieră și Poliției Pardina.

Bărbatul a fost găsit de către echipajul de pompieri la o distanță de aproximativ 3 km față de ceilalți membri ai grupului, și nu necesită îngrijiri medicale.

Primul apel a fost în jurul orei 8:20, dar bărbatul indica o altă zonă a Deltei Dunării. Ulterior s-a luat legătura cu grupul de persoane și au fost primite informații clare, care au dus la recuperarea persoanei. Bărbatul a fost găsit în jurul orei 11:00.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*