Un puternic incendiu a izbucnit în Smârdan de la o igienizare, distrugând un gard și mai multe anexe gospodărești. Pompierii tulceni au stins flăcările după două ore

Pagubele făcute de o igienizare scăpată de sub control. FOTO ISU Delta Tulcea

Un bărbat din localitatea Smârdan care s-a apucat să își igienizeze curtea prin foc, a incendiat un gard și mai multe anexe gospodărești, o parte fiind ale unui vecin.

Salvatorii Secției de pompieri Măcin au fost solicitați în jurul orei 9.40 să intervină pentru limitarea efectelor unui incendiu de vegetație uscată care se manifesta într-o curte din localitatea Smârdan. După primul apel, au mai venit în câteva minute alte apeluri, care anunțau extinderea incendiului la anexe gospodărești și exista riscul de a se propaga la case.

La fața locului au fost trimise trei autospeciale de stingere cu apă și spumă pentru a opri înaintarea flăcărilor. După aproximativ două ore, pompierii au reușit să stingă focul. Salvatorii au evacuat în timp util un rastel cu 21 de butelii GPL și au reușit să limiteze propagarea incendiului la două case.

Totul a început de la o igienizare prin ardere, care s-a extins întâi la gard, apoi la anexe. Două erau ale unui vecin, iar a celui care a dat foc.

O femeie a avut nevoie de asistența echipajului SMURD prezent la fața locului, pentru un atac de panică, iar un câine a suferit arsuri.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Tulcea NEWS, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*