Un minor din localitatea Somova a fost bătut de către un localnic din cauza unui dovleac

Spitalul Județean de Urgență Tulcea. FOTO Cătălin Schipor

Polițiștii din localitatea Somova au deschis un dosar de cercetare penală pe numele unui bărbat din localitate, care ar fi bătut un minor.

Agresiunea s-a petrecut în seara de 27 octombrie, în jurul orei 19.00. Potrivit martorilor, un localnic, un bărbat de 47 de ani l-ar fi bătut pe un băiat 10 ani care se juca cu un dovleac, de față cu alți minori. Se pare că agresorul ar fi aplicat lovituri cu picioarele victimei, dar și cu dovleacul în cap.

Victima a fost transportat la Spitalul Județean Tulcea, unde a rămas internat sub supraveghere medicală.

Polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală pentru lovituri sau alte violențe.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*