Un copil de 7 ani a sunat la 112 pentru a-și salva mama de agresiunea tatălui său

Un copil de 7 ani a sunat la 112 pentru a-și salva mama de agresiunea tatălui său. FOTO IJJ Tulcea

Jandarmii tulceni au intervenit după ce un copil în vârstă de 7 ani a apelat numărul unic de urgență 112 pentru a reclama violențe în familie.

Astfel, potrivit IJJ Tulcea, jandarmii tulceni au fost solicitați la sfârșitul săptămânii trecute, prin intermediul Serviciului Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, să se deplaseze pe strada Traian, din municipiul Tulcea, unde a fost reclamat un conflict. Ajunși la fața locului, jandarmii au găsit o femeie în vârstă de 30 de ani care le-a spus că, pe fondul unor neînțelegeri și a consumului de alcool, concubinul acesteia a început să-i adreseze injurii, amenințând-o cu acte de violență în situația în care aceasta va intenționa să părăsească orașul.

„Femeia a relatat jandarmilor faptul că bărbatul i-a acoperit nasul și gura, împiedicând-o să ceară ajutor, continuând să o lovească cu palmele peste față și cap, provocându-i dureri. Copilul, în vârstă de 7 ani, a fost cel care a cerut sprijinul forțelor de ordine, apelând numărul unic de urgență 112”, au precizat reprezentanții IJJ Tulcea.

Bărbatul, în vârstă de 36 de ani, a fost identificat de jandarmi la fața locului, declarând că numărul unic de urgență 112 a fost apelat în mod abuziv de către minor. Din verificările efectuate, jandarmii au constatat faptul că pe numele bărbatului au mai fost emise două ordine de protecție provizorie, dar femeia a refuzat prelungirea acestora în instanță.

Jandarmii au întocmit pe numele bărbatului actele de sesizare a organelor de urmărire penală în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe, aducând la cunoștința persoanei vătămate termenul de introducere a plângerii penale prealabile care trebuie să fie introdusă în termen de trei luni din ziua în care persoana vătămată a aflat despre săvârșirea faptei.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Tulcea NEWS, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*