Un copil de 3 ani a fost omorât într-o locuință din satul Turda. Două persoane au fost reținute în acest caz

Un copil în vârstă de 3 ani a fost omorât într-o locuință din satul Turda. Procurorii au reținut două persoane în acest caz. Este vorba de mama copilului și de concubinul acesteia.

Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, referitor la cazul copilului de 3 ani, găsit la data de 14.02.2026 decedat într-o locuință din sat Turda, com.Mihai Bravu, jud.Tulcea, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea a dispus la data de 15.02.2026 reținerea inculpaților S.F. și M.C.I. pe o durată de 24 de ore, începând cu ora 15.00.

„Prin ordonanța procurorului din data de 15.02.2026, a fost pusă în mişcare acțiunea penală față de S.F. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie prev. de art.199 alin.1 C.pen. în ref. la art.188 alin.1 C.pen. comb. cu art.189 alin.1 lit.h şi i C.pen., ( modalitate agravantă a infracțiunii de omor calificat, săvârșit prin cruzimi și profitând de starea de vădită vulnerabilitate a persoanei vătămate, datorată vârstei ), fapta constând în aceea că, în aceea că în seara zilei de 12.02.2026, în locuința din sat Turda, com.Mihai Bravu, jud.Tulcea, pe fondul stării de ebrietate şi a unei puternice stări de tensiune psihologică în contextul comportamentului firesc al unui copil cu vârsta de 3 ani, dar neagreat de inculpat, acesta a luat hotărârea de a aplica o pedeapsă minorului M.D., fiul concubinei sale, M.C.I. context în care, pe parcursul a câteva ore , inculpatul a ținut minorul “la colţul ruşinii” cu mâinile în poziție ridicat, i-a aplicat multiple lovituri cu palmele, pumnii şi picioarele pe tot corpul, inclusiv în zona capului şi la nivelul feţei, l-a muşcat din anumite zone ale corpului, l-a dezbrăcat de haine, l-a plasat cu capul sub jet de apă rece la chiuveta din bucătăria locuinței, l-a scos dezbrăcat în curte, acțiunile sale culminând cu aşa-zisa îmbăiere a copilului, în cadrul căreia suspectul a introdus forţat capul victimei în apă iar, la a doua acțiune de acest gen, urmare a unei mișcări de flexie forţată, a produs o fractură vertebro-medulară de la nivel cervical. Ulterior inculpatul a dus corpul copilului într-o altă încăpere, l-a aşezat pe pat şi l-a învelit, după care a mers într-o altă cameră a locuinței.

De asemenea, prin aceeași ordonanță a fost dispusă punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpata M.C.I. pentru săvârșirea infracțiunii de lăsare fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate, prev. de art.203 C.pen., constând în aceea că în seara zilei

de 12.02.2026, deşi a fost prezentă pe timpul agresiunii exercitate de concubinul acesteia asupra propriului ei copil, minorul M.D. în vârstă de 3 ani, în condițiile în care se afla în posesia unui telefon mobil, aceasta a omis să alerteze autoritățile asupra stării de pericol în care se afla victima minoră (pericol care viza însăşi viaţa acesteia) şi, totodată, a omis să-i acorde ajutorul necesar după încetarea agresiunii” – Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea.

Dosarul urmează a fi înaintat Judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Tulcea, cu propunerea de arestare preventivă.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*