Un camion cu semiremorcă, condus de un cetățean ucrainean, s-a răsturnat în localitatea Telița

Camion cu semiremorcă, răsturnat în localitatea Telița. FOTO: IPJ Tulcea

Polițiștii rutieri din Tulcea au fost sesizați marți, 16 mai, cu privire la producerea unui accident rutier pe DJ 229A, în localitatea Telița. Evenimentul s-a soldat cu rănirea ușoară a conducătorului ansamblului de vehicule implicate.

Potrivit primelor investigații realizate de către polițiști, se pare că un bărbat în vârstă de 59 de ani, cetățean ucrainean, conducea un ansamblu format dintr-o autoutilitară și o semiremorcă pe DJ 229A. În apropierea localității Telița, într-o curbă la stânga, șoferul a pierdut controlul direcției de deplasare, iar ansamblul de vehicule s-a răsturnat în afara părții carosabile. Conducătorul ansamblului de vehicule a suferit răni ușoare în urma accidentului și a primit îngrijiri medicale la fața locului.

Polițiștii au procedat la testarea conducătorului auto cu ajutorul unui alcoolscop, iar rezultatul a indicat o valoare negativă. În cauză, fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a fi efectuate cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care evenimentul rutier s-a produs.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*