Doi polițiști din cadrul Poliției Orașului Babadag, au intervenit în ajutorul unui bătrân cu probleme locomotorii care se afla în dificultatea de a urca un drum aflat în pantă.
Doi polițiști din cadrul Poliției Orașului Babadag, aflați în patrulare, au observat un bărbat în vârstă de 60 de ani, cu probleme locomotorii, aflat într-un scaun cu rotile, care încerca și nu reușea să urce un drum aflat în pantă.
Cei doi polițiști au intervenit, ajutându-l pe bărbat să ajungă în siguranță până la Centrul de Îngrijire și Asistență Babadag, unde bărbatul se afla în îngrijire.
Agenții de poliție au primit mulțumiri din partea bătrânului și al reprezentanților centrului, dar și multe aprecieri din partea cetățenilor care au văzut inițiativa acestora, pe rețelele de socializare.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Social democrații tulceni, reuniți în Conferința extraordinară municipală a PSD, au decis desemnarea Andaluziei Luca drept candidat pentru alegerile locale […]
Be the first to comment