Un bărbat din comuna Frecăței a vrut să își dea foc în fața Primăriei. El a fost convins de polițiști să renunțe la gestul său

Sediul IPJ Tulcea. FOTO Adrian Boioglu
Sediul IPJ Tulcea. FOTO Adrian Boioglu

Un bărbat din comuna Frecăței a vrut să își dea foc în fața sediului Primăriei, fiind convind de polițiști să renunțe la gestul său.

Polițiștii tulceni au fost sesizați luni, cu privire la faptul că un bărbat de 50 de ani din comuna Frecăței, s-ar fi stropit cu o substanță inflamabilă și s-ar fi legat cu cătușe de rampa de acces destinată persoanelor cu handicap, situată la intrarea în primăria din localitate.

Acesta ar fi avut intenția de a se autoincendia, din cauza unor probleme de natură personală.

În urma sesizării, polițiștii din cadrul IPJ Tulcea, împreună cu lucrători din cadrul ISU Tulcea, s-au deplasat la fața locului, unde au purtat discuții cu barbatul în cauză.

În urma discuțiilor purtate, negociatorul din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Tulcea, a reușit să determine persoana în cauză să renunțe la gestul său.

Bărbatul a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Tulcea, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Cercetările continuă, în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor și cauzelor producerii incidentului.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*