Un bărbat din Ceamurlia de Jos a fost arestat după ce și-a ucis cumnatul

FOTO cu rol ilustrativ

Un bărbat în vârstă de 31 de ani din Ceamurlia de Jos a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce și-a ucis cumnatul, de 37 de ani. Conflictul dintre cei doi a pornit de la plata facturii de energie electrică.

Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea a dispus la data de 11 aprilie, ora 22.00, măsura preventivă a reţinerii pe o perioadă de 24 de ore faţă de suspectul E.I., în vârstă de 31 de ani, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor.

Din probele administrate până la momentul respectiv, anchetatorii au stabilit că pe data de 10 aprilie, în jurul orei 22.00, într-o gospodărie din comuna Ceamurlia de Jos, bărbatul l-a agresat cu un cuţit în zona toracică pe cumnatul său, în vârstă de 37 de ani, în urma unor discuţii contradictorii legate de plata facturii de energie electrică.

În urma agresiunii victima a suferit o hemoragie internă, fiind transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Tulcea, unde a fost suspusă unei intervenţii chirurgicale.

În data de 12 aprilie, a fost schimbată încadrarea juridică a faptei  în infracţiunea de omor ca urmare a decesului victimei. La aceeaşi dată a fost pusă în mişcare acţiunea penală faţă de inculpatul E.I. Acesta a fost prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Tulcea cu propunere de  arestare preventivă pe o perioadă de 30 de  zile, propunerea fiind admisă.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*