Un bărbat de 60 de ani a ajuns la spital, rănit într-un accident rutier produs în municipiul Tulcea

Accident rutier produs în municipiul Tulcea: o persoană a rămas încarcerată. FOTO: ISU Tulcea

Salvatorii tulceni au fost solicitați să intervină joi, 2 martie, în jurul orei 13.30, în sprijinul victimelor unui accident rutier petrecut în municipiul Tulcea. În accident a fost implicat un autoturism, ce a intrat în coliziune cu o clădire a unei centrale termice dezafectată.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Delta” al județului Tulcea, la locul incidentului s-au deplasat de urgență două echipaje de salvatori, din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea, cu o autospecială pentru descarcerare și o autospecială de stingere cu modul de descarcerare.

„În urma coliziunii, a rezultat o victimă, un bărbat de 60 de ani, încarcerată. Pompierii militari au procedat la extragerea victimei din autoturismul avariat după ce au îndepărtat elemente ale caroseriei. Aceasta a fost predată echipajului SAJ prezent la fața locului, care i-a acordat primele îngrijiri medicale, ulterior fiind transportată la Spitalul Județean de urgență Tulcea”, au transmis reprezentanții ISU Tulcea.

De asemenea, pompierii militari au asigurat măsurile specifice pentru prevenirea unui incendiu în astfel de situații.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*