Un bărbat a murit după ce a intrat cu mașina într-un copac de pe strada Spitalului din Tulcea

Accident mortal. FOTO ISU Tulcea

Un bărbat și-a pierdut viața miercuri, după ce a intrat cu mașina într-un copac de pe strada Spitalului din municipiul Tulcea.

Potrivit IPJ Tulcea, la data de 28 februarie 2024, în jurul orei 09:20 , polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier.

“În urma verificărilor efectuate polițiștii au constatat faptul că, un bărbat de 60 ani , a condus un autoturism pe strada Spitalului din municipiul Tulcea, iar din cauza unor probleme medicale a pierdut controlul autoturismului, intrând în coliziune cu un copac din afara părții carosabile.

În urma evenimentului rutier a rezultat decesul conducătorului auto.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă” – IPJ Tulcea.

Pompierii ISU Tulcea au intervenit pentru scoaterea bărbatului din mașină.

“Către locul evenimentului s-au deplasat pompierii militari din cadrul Detașamentului Tulcea, cu o autospecială de descarcerare și două autospeciale de stingere. Victima a fost extrasă din autoturism de către pompieri și predată echipajului SAJ, prezent la fața locului, care i-au acordat primul ajutor medical.

Din păcate, victima nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul acesteia” – ISU Tulcea.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*