Tulcenii sunt invitați la Teatrul „Jean Bart“ să vizioneze gratuit filme istorice, legate de Primul Război Mondial și Marea Unire

Filme istorice românești care abordează subiecte din Primul Război Mondial și Marea Unire.

În anul Centenarului, Consiliul Județean Tulcea implementează proiectul „Caravana Filmului Românesc”, finanțarea fiind asigurată de Ministerul Culturii și Identității Naționale.

În perioada 1-3 noiembrie, la Teatrul Jean Bart, se vor proiecta filme istorice românești care abordează subiecte din Primul Război Mondial și Marea Unire.

În cadrul acestui eveniment, se va proiecta și un film realizat special cu ocazia Centenarului: „România 100. Dobrogea 140. Istorie și Devenire”.

În cadrul caravanei, spectatorii tulceni vor putea viziona filmele după următorul program:

Joi, 1 noiembrie

Ora 10.00 – deschidere oficială; Ecaterina Teodoroiu, (1978), regia: Dinu Cocea.
Ora 17.00 – Pădurea spânzuraților, (1965), regia: Liviu Ciulei
Cetăți de legendă – Mănăstiri și schituri din Dobrogea de Nord

Vineri, 2 noiembrie

Ora 10.00 – Independența României, (1912), regia: Aristide Demetriade
Ora 17.00 – Valurile Dunării, (1960), regia: Liviu Ciulei
Delta Dunării – Peisaje și Păsări

Sâmbătă, 3 noiembrie

Ora 10.00 – România 100. Dobrogea 140. APDR Dobrogeacult.
Ora 17.00 – Dreptatea Momentul Adevărului, (1989), regia: Andrei Blaier
Județul Tulcea – O Europă și o Asie în miniatură.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*