Tulcenii sunt așteptați la Bursa locurilor de muncă în orașele Tulcea, Măcin și Babadag

Bursa locuri de munca AJOFM Tulcea (1)
Bursa locuri de munca AJOFM Tulcea. FOTO AJOFM Tulcea

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă organizează, ca în fiecare an, la nivel naţional, Bursa Generală a Locurilor de Muncă, în data de 12 aprilie. La nivelul județului Tulcea, acest eveniment se desfășoară în mai multe locații.

AJOFM Tulcea invită agenții economici, dar și persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă să participe la acest eveniment, începând cu ora 09,30, în următoarele locații:

  • Tulcea – Casa de Culturã a Sindicatelor, Piața Independenței nr.1;
  • Macin – str. 1 Decembrie, nr. 58;
  • Babadag – Casa de Culturã.

Până la această dată au fost contactaţi peste 230 agenţi economici, dintre aceştia şi-au anunţat participarea 38 angajatori, oferind 443 locuri de muncă vacante.

Principalele locuri de muncă oferite de către angajatori sunt in următoarele ocupații:

  • Pentru studii superioare: inginer automatist, inginer tehnolog metalurg, inginer geodez, manager echipă; director achizitii; consilier administrativ, asistent manager; contabil, inginer electroenergetică, inginer chimist, inginer electromecanic, inginer mecanic.
  • Pentru persoanele fără studii superioare: recepționer; ospătar; ajutor ospatar, barman, bucătar, ajutor bucătar, pizzar, consultant credite, contabil, agent vânzări, gestionar, operator calculator, șofer, cameristă, tâmplar, sudor, electrician, mecanic, electromecanic, maistru electromecanic, excavatorist, casier, zidar, dulgher, fierar, tabulator, agent de securitate, lucrător comecial, îngrijitor, muncitor necalificat.

Evenimentul se adresează tuturor persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă sau celor care doresc să se reorienteze profesional spre ocupaţii cu posibilităţi de menţinere a raportului de muncă pe termen mediu şi lung.

Angajatorii care dispun de locuri de muncă vacante şi sunt interesaţi să participe la Bursa Generală a Locurilor de Muncă, pot depune situaţia privind locurile de muncă vacante ce pot fi oferite în cadrul bursei la sediul AJOFM Tulcea, din str. Grigore Antipa nr. 10, tel. 0240/516858, fax: 0240/512171, sau le pot transmite pe adresa de e-mail a instituției: ajofm@tl.anofm.ro.

Participarea la acest eveniment este gratuită.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*