Tulceanul Sorin Andrici urcă România pe locul III mondial la Ultra Race România

Sorin Andrici termină 250 de km și urcă România pe locul III mondial la Ultra Race România

Jandarmul tulcean, Sorin Andrici, a obținut locul III la competiția Ultra Race România unde, alături de alți 173 de concurenți din 28 de țări, a avut de parcurs 250 de km în maximum 25 de zile. Evenimentul a susținut cauza copiilor cu autism aflați în grija asociației Autism Voice.

Astfel, participând la Ultra Race România, jandarmul tulcean nu numai că și-a depășit limitele, dar totodată a putut contribui la drumul spre normalitate a copiilor cu tulburări din spectrul autist, întrucât o parte din taxa de înscriere a fost direcționată în acest scop.

Jandarmul nu este la prima competiție de acest gen, el participând la numeroase ultramaratoane, cele mai multe având drept scop susținerea cauzelor umanitare.

„Autismul nu este un handicap pe viață, dar dacă nu facem ceva, poate deveni. Mă bucur că prin participarea mea la această competiție, am putut contribui și de această dată la susținerea copiilor cu autism, pentru ca aceștia să poată continua terapia care este atât de necesară pentru ei. Împreună suntem mai puternici!”, spune Sorin Andrici.

La sfârșitul lunii august, jandarmul tulcean va participa la Campionatul Național al Poloniei de Ultramaraton.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*