Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Tulcea, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au depistat în trafic, pe strada Aleea Sulfinei, din municipiul Tulcea, un autoturism condus de către o femeie în vârstă de 50 de ani, din localitate.
Conducătoarea auto a fost testată alcoolscop, rezultatul indicând concentrația de 1,48 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cea în cauză a fost condusă la o unitate medicală în vederea prelevării mostrelor biologice.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență “DELTA” Tulcea a fost solicitat să intervină în zona localității Pătlăgeanca pentru limitarea efectelor unui […]
În perioada 30.12.2023 – 02.01.2024, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Delta“ al județului Tulcea au asigurat, zilnic, […]
Be the first to comment