Triathlonul pune Tulcea pe harta sportului european! Peste 350 de sportivi profesioniști și amatori, la Delta Rowmania Triathlon

Zona Lac Ciuperca din municipiul Tulcea. FOTO Primăria Tulcea

Între 25 și 26 august are loc la Tulcea cea de-a șasea ediție Delta Rowmania Triathlon, o iniţiativă a multiplului campion olimpic la canoe, Ivan Patzaichin, ca un preambul al Festivalului Internațional al Bărcilor cu Vâsle – RowmaniaFEST (ediția a 8-a, care va avea loc cu o săptămână mai târziu). Sunt așteptați peste 350 de sportivi profesioniști și amatori din România și restul Europei.

Etapa de la Tulcea face parte din Circuitul Național de Triatlon de Șosea al Federației Române de Triatlon și include concursurile de MiniTRI pentru copii 9-13 ani, Supersprint pentru cadeți (14-16 ani), triatlon Sprint și Campionatul Național de Triatlon pe distanță olimpică, prin urmare la Tulcea se vor desemna campionii naţionali la triatlon olimpic (fete și băieți). Pe lângă acestea se va desfășura și concursul START Campioni la Triatlon – AQUATHLON (7-8 ani)

Duminică, 26 august, Delta Rowmania Triathlon găzduiește și Cupa Europeană de Triatlon pentru Juniori (Tulcea ETU Triathlon Junior European Cup) ajunsă deja la a patra ediție. Cupa Europeană va reuni 60 de atleți din Austria, Belgia, Bulgaria, Croația, Franța, Israel, Macedonia, Slovenia, Ucraina, Ungaria și România.

Concursurile de triatlon se vor desfășura în zona Casa Albastră și în jurul Lacului Ciuperca. În cadrul acestui concurs se vor desfășura probe de înot în Lacul Ciuperca, probe de alergare pe aleile parcului, pe un traseu marcat și delimitat, ciclism pe străzile adiacente parcului respectiv străzile: Ivanov Dumitru, Isaccei, Lac Ciuperca, Aleea Ciuperca.

Pentru buna desfășurare a evenimentului, duminică, 26 august, în intervalul 07:30-15:00, traficul rutier va fi complet restricționat pe traseul Aleea Casei Albastre – str. Ivanov Dumitru.

Pe traseul str. Lacul Ciuperca – str. Isaccei (până în dreptul Parcului Copiilor) – Aleea Ciuperca, traficul rutier se va desfășura în ambele direcții de mers, pe câte o singură bandă. Vor exista și restricții de parcare: parcările situate pe direcția de mers dinspre Restaurant Insula spre Parcul Copiilor – NU vor putea fi folosite în intervalul menționat. Organizatorii își cer scuze pentru disconfortul creat şi mulțumesc pentru înţelegere.

Rowmania Delta Triathlon se adresează iubitorilor de mişcare în aer liber şi celor care iubesc şi protejează natura. Festivalul face parte dintr-o campanie mai amplă (Rowmania) de promovare a destinaţiilor de ecoturism din Delta Dunării şi a valorilor turismului de bun simţ, mișcare care militează pentru o mai bună înţelegere şi interpretare a naturii.

Concursurile sunt organizate de Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 și Primăria Municipiului Tulcea, cu sprijinul Federației Române de Triatlon, sub egida Federației Internaționale de Triatlon.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*