Toate drumurile din Tulcea au fost închise din cauza viscolului

zapada, viscol, drumuri, inchise, ninsoare
Drumuri închise. FOTO cu rol ilustrativ

Conform hotărârilor Comitetului Județean pentru Situații de Urgență toate drumurile din județul Tulcea au fost declarate închise în urma prelungirii avertizări codului roșu de vânt puternic ce este valabil până la 16:00.

În dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență au fost înregistrate peste 70 de apeluri la numărul unic de urgență 112 ce au semnalat cu precădere copaci și crengi rupte de vânt care au blocat căi de acces, drumuri naționale și județene ori au căzut pe autoturisme. De asemenea au fost semnalate și situații în care pe drumurile naționale și județene au rămas blocate autoturisme ori nu au putut înainta din cauza depunerilor de zăpadă, vizibilității reduse ori a viscolului.

În acest moment se intervine în două situații pentru deblocarea mai multor autoturisme:

– În zona localității Agighiol au fost semnalate 9 autoturisme blocate

– În zona localităților Cataloi – Nalbant, 3 autoturisme

În cele două cazuri se intervine cu câte o autospecială, iar în sprijinul pompierilor se află și utilaje de deszăpezire ale Drumurilor Naționale și Județene

Localități fără energie electrică – 44

În privința copacilor doborâți de vântul puternic, pompieri au intervenit pentru degajarea acestora în 12 situații atât în municipiul Tulcea cât și în județ.

Până la această oră nu au fost semnalate victime ori pagube materiale însemnate.

În vederea asigurării unui grad ridicat de protecție a populației în contextul evoluției fenomenelor meteo extreme, la nivelul județului Tulcea a fost emis un mesaj RO-Alert de avertizare și informare.

“Rugăm cetățenii să nu iasă din casă decât dacă este strict necesar, să ia toate măsurile de protecție și de adăpostire, să nu plece la drum, iar în cazul în care rămân blocați în autoturisme în zone izolate să nu le părăsească și să anunțe situația în care se află la numărul unic de urgență 112!” – Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Tulcea.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*