Tineri depistații de jandarmii tulceni în timp ce consumau substanțe cu efecte psihoactive

FOTO IJJ Tulcea

Un echipaj de jandarmerie din cadrul IJJ Tulcea a observat trei tineri, care se aflau lângă un autoturism, având un comportament agitat.

Jandarmii au procedat la legitimare și control corporal preventiv, moment în care în rucsacul unuia dintre tineri s-a găsit un dispozitiv de mărunțit (grinder) ce prezenta urme vegetale.

Persoanele, cu vârste cuprinse între 22 și 23 ani,  au declarat că tocmai confecționaseră o țigaretă din resturi vegetale interzise, pe care o consumau, însă au recunoscut faptul că la vederea jandarmilor, au aruncat restul de țigară rămas, însă și acesta a fost descoperit de forțele de ordine.

Jandarmii au întocmit documentele de sesizare conform prevederilor procedurale, fiind înaintate împreună cu probele găsite asupra persoanelor în cauză, autorităților competente pentru efectuarea cercetărilor.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*