Sturion prins în plase multifilament, eliberat de polițiștii de frontieră tulceni

Sturion prins în plase multifilament, eliberat de polițiștii de frontieră tulceni. FOTO cu rol ilustrativ

Polițiștii de frontieră tulceni au depistat, în Rezervația Delta Dunării, peste 500 de metri de plase de pescuit multifilament și au eliberat în mediul natural acvatic două exemplare de sturion.

Potrivit Gărzii de Coastă, duminică, 27 iunie, în timpul executării unei misiuni de supraveghere în zona de competență, echipajul unei ambarcațiuni din cadrul Grupului de Nave Sulina a observat, în zona Golfului Musura din cadrul Rezervației Biosfera Delta Dunării, mai multe plase de pescuit tip multifilament.

Deoarece nu au fost identificate persoane implicate în această activitate infracțională, uneltele neautorizate la pescuit au fost scoase din apă, fiind astfel descoperite două exemplare de păstrugă, specia sturion, prinse în plase.

În urma verificărilor, s-a stabilit faptul că lungimea totală a setcilor este de 540 metri, iar cele două exemplare de pește, care cântăresc în total aproximativ cinci kilograme, erau vii, fiind eliberate mediului natural acvatic.

Polițiștii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “pescuit cu unelte neautorizate ” și “pescuit al sturionilor pe teritoriul României, din habitatele piscicole natural, fără respectarea prevederilor legale în vigoare”, plasele fiind ridicate in vederea continuării cercetărilor.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Tulcea NEWS, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*