Statistică neagră pe șoselele din județul Tulcea. Cu toate că a scăzut numărul accidentelor, au fost mai multe persoane care și-au pierdut viața

Polițiștii au oprit mai mulți participați la trafic, pentru verificări. FOTO IPJ Tulcea

În perioada 19 – 25 august, Poliţia Rutieră Tulcea desfăşoară pe raza județului, acţiuni pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere și conștientizarea participanților la trafic cu privire la pericolul la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulație.

Din datele statistice a rezultat că, în perioada 1 ianuarie – 19 august, pe drumurile deschise circulaţiei publice din judeţul Tulcea s-au produs 33 accidente rutiere grave (- 4 față de aceeași perioadă a anului trecut) soldate cu decesul a 11 persoane (+3 față de acceași perioadă a anului trecut) şi rănirea gravă a altor 30 persoane (- 4 față de acceași perioadă a anului trecut).

Principalele cauze generatoare ale accidentelor rutiere au fost: viteza (în cazul a 9 accidente), conducerea sub influența alcoolului (pentru 2 accidente), abateri săvârșite de bicicliști (pentru 3 accidente), abateri săvârșite de pietoni (pentru 5 accidente), neacordarea priorităţii de trecere pietonilor și vehiculelor (pentru 16 accidente).

Obiectivele acțiunii sunt: creşterea vizibilităţii poliţiei rutiere, prin prezenţa activă a lucrătorilor pe sectoarele de drum cu risc rutier ridicat; combaterea conducerii pe drumurile publice a autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa alcoolului; respectarea regimului legal de viteză; combaterea deplasării neregulamentare a pietonilor pe drumurile publice; respectarea normelor rutiere de către bicicliști și căruțași.

Astfel, în primele zile ale acțiunii, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Măcin au depistat în trafic un bărbat în vârstă de 42 ani din Tulcea, care conducea un autoturism pe raza localității Măcin, având concentrația de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Babadag au depistat în trafic un bărbat în vârstă de 47 ani din județul Ialomița, care conducea o autoutilitară pe raza localității Babadag, având concentrația de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În ambele cauze, polițiștii au întocmit dosare penale pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*