Ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Tulcea

Ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență. FOTO Prefectura Tulcea

Prefectul Alexandru Dan Munteanu a prezidat în 18 martie, ședința ordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Tulcea.

În cadrul ședinței s-a avut în vedere  analiza îndeplinirii măsurilor prevăzute în Planul de măsuri privind combaterea incendiilor de vegetație uscată şi palustră care afectează arealul ARBDD

„Incendiile de vegetație uscată reprezintă o problemă des întâlnită în județul  nostru. Avem aprobat un plan care are ca scop combaterea acestora, însă pentru eficiența acestui plan avem nevoie de implicarea tuturor instituțiilor abilitate, dar și a cetățenilor. Conștientizarea efectelor negative ale incendiilor este primul pas în combaterea lor. Fac apel către toate instituțiile cu atribuții și către domnii primari, și le solicit să intensifice măsurile de prevenire a incendiilor și să sporească atenția pe acest spectru. Ultimul incident, petrecut la inceputul lunii martie dovedește faptul că vigilența poate salva vieți ”, a precizat prefectul Alexandru Dan Munteanu.

La nivelul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi al Comitetelor Locale, prin intermediul primarilor şi a serviciilor desconcentrate cu atribuţii în domeniu, au fost dispuse următoarele măsuri, aferente planului:

Realizarea acţiunilor de informare, inclusiv comune, pentru mediatizarea regulilor şi măsurilor de prevenire  a incendiilor de vegetaţie uscată şi palustră.

Desfășurarea de campanii, în echipe mixte, privind respectarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor de vegetație uscată și palustră.

Desfășurarea campaniilor de informare asupra consecințelor negative pe care le pot genera astfel de incendii, cu grupuri țintă: fermieri, agricultori, unități de cazare sau agenți economici din arealul A.R.B.D.D.

Asigurarea și verificarea mijloacelor necesare înştiinţării şi alarmării populaţiei aflată în zonele de risc ce pot fi afectate de incendii de vegetație uscată,  vegetație palustră sau fond forestier, inclusiv prin sistemul RO-ALERT, la nevoie.

Stabilirea capabilităților necesare pentru evaluarea, analizarea situației și stingerea incendiilor de vegetație uscată sau palustră.

Acțiuni de patrulare, observare și monitorizare prin intermediul structurilor M.A.I. (Posturi de poliție, Poliția de Frontieră, Poliţia Delta Dunării Tulcea etc.)

Organizarea activităţii de apărare împotriva incendiilor la nivelul unității administrativ-teritoriale și intensificarea acțiunilor de patrulare.

Instituirea de reguli şi măsuri specifice corelate cu nivelul şi natura riscurilor locale.

Coordonarea intervenţiei în caz de incendiu la nivelul unităţii administrativ-teritoriale de către primar și asigurarea participării la intervenţie a serviciului voluntar pentru situații de urgenţă cu mijloacele din dotare şi conducerea intervenţiei, până la stingerea incendiului ori până la sosirea structurilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Delta” al județului Tulcea.

Organizarea şi executarea  controalelor privind respectarea regulilor de apărare împotriva incendiilor la gospodăriile cetăţeneşti, prin serviciile voluntare pentru situații de urgenţă.

Informarea populaţiei cu privire la modul de comportare şi de intervenţie în caz de incendiu.

În cadrul ședinței Inspectorul Șef al ISU „Delta” Tulcea colonel Daniel Petrov, a prezentat situația incendiilor de vegetație palustră pentru anul 2024 , care se prezintă astfel:

In cursul anului 2024 au fost raportate si monitorizate un numar de 10 incendii de vegetatie in arealul ARBDD fiind afectate 588.6 hectare

Urmare a acestor incendii nu au fost semnalate mortalitati la speciile de pasari sau animale salbatice din aria protejată.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*