Administrația Națională de Meteorologie a emis un Cod Galben de ploi și vijelii pentru o parte din județul Tulcea
Potrivit specialiștilor, sunt vizate localitățile Sarichioi, Valea Nucarilor, Frecăței, Murighiol, Mihail Kogălniceanu, Nalbant și Mihai Bravu
Se vor semnala averse torențiale din care se vor cumula local 25…35 l/mp, intensificări de scurtă durată ale vântului ce pot avea și aspect de vijelie, descărcări electrice, grindină.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Carmen Caloianu a depus, vineri după-amiază, în prezența șefilor structurilor MAI, jurământul în noua sa calitate de demnitar, respectiv subprefect […]
Be the first to comment