Recomandările jandarmilor tulceni pentru desfășurarea în siguranță manifestărilor publice din acest sfârșit de săptămână

Jandarmii tulceni vor fi la datorie în acest sfârșit de săptămână, astfel încât toate manifestările publice din cadrul evenimentului ,,Târgul de Crăciun 2025”,  să se desfășoare în condiții de siguranță.

Potrivit Jandarmeriei Tulcea, astăzi, 12 decembrie, începând cu ora 17.00,  jandarmii vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică la spectacolul cultural-artistic (colinde), ce se va desfășura în centrul cupolei de lumini din Piața Civică, iar mâine, începând cu ora 19.00, pe scena din Piața Civică, toate activitățile dedicate spectacolului artistic susținut de soliști, vor fi în atenția jandarmilor, astfel încât acestea să se desfășoare în condiții de siguranță pentru toți cei care se vor bucura de spectacole și tradiții.

„Recomandăm participanților să acorde o atenție deosebită bunurilor personale, să evite implicarea în conflicte de orice natură, să supravegheze cu atenție copiii și să respecte atât recomandările organizatorilor, cât și ale forțelor de ordine.

De asemenea, pentru a preveni incidentele, vă reamintim că deținerea, comercializarea și folosirea neautorizată a materialelor pirotehnice este interzisă. Persoanele fizice pot deține și folosi, pe toată perioada anului, doar articole pirotehnice din categoria F1, neavând însă drept de fabricare, import sau comercializare a acestora.

Articolele pirotehnice de divertisment din categoria F1 (ex.: artificii de brad, focuri și bețișoare bengale, pocnitori pentru petreceri, jerbe, granule scânteietoare, chibrituri detonante, scântei, pocnitori cu confeti, bobițe explozive etc.) prezintă un risc scăzut, la utilizare și pot fi puse la dispoziție, pe piață, numai persoanelor care au împlinit vârsta de 16 ani.

În cazul în care sunteți martorii săvârşirii unor fapte antisociale sau aveți nevoie de sprijin, vă reamintim că puteți sesiza cel mai apropiat echipaj de jandarmerie” – Jandarmeria Tulcea.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*