Ramazan Bayraminiz Kayirli Bolsin!, Ramazan Bayraminiz Mubarek Olsun! – musulmanii sărbătoresc Ramazan Bayram

Sărbătoare mare pentru credincioșii musulmani. FOTO Facebook / Muftiatul Cultului Musulman din România

Jumătatea lunii iunie aduce credincioșilor musulmani, o mare sărbătoare – Ramazan Bayram, una dintre cele mai importante, evenimentul relgios întinzându-se  pe trei zile – 15, 16 și 17 iunie.  Ramazam Bayram mai este cunoscută și Seker Bairam, sărbătoarea dulciurilor.

Sărbătoarea, care este celebrată în general în familie, sau în compania prietenilor, marchează sfârşitul celor 30 de zile de post şi rugăciune – Luna Ramazan, ocazie cu care sunt oficiate slujbe religioase în toate geamiile. Vineri, 15 iunie este prima dintre cele rei zile Ramazan Bayram, zi în care credincioșii musulmani merg la geamie, iar copiii merg să-i colinde pe cei în vârstă, urându-le „Ramazan Bayraminiz Kayirli Bolsin!”-  la tătari şi „Ramazan Bayraminiz Mubarek Olsun!“, la  turci, ceea ce se traduce prin „Bayram fericit!“. În schimb, primesc dulciuri și bani.

Cu această ocazie, femeile musulmane pregătesc tăvi cu baclavale, sarailii, halva, kurabie – fursecuri făcute cu iaurt, katlama – plăcintă cu brânză dulce, fructe glasate sau în compot și multe alte dulciuri tradiționale.

Ramazan Bayram este una dintre cele două mari sărbători religioase ale calendarului islamic, următoarea fiind Kurban Bayram, sau sărbătoarea sacrificiului, care începe în luna decembrie.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Tulcea NEWS, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*