PSD Tulcea: „România nu-și permite să piardă 4 ani în scandaluri și negocieri”

Echipa PSD Tulcea

PSD Tulcea spune că la sfârșitul anului 2020 și începutul anului 2021 România a fost blocată pentru mai multe luni pentru că partidele de dreapta nu reușeau să-și împartă țara. Deși niciunul dintre aceste partide nu obținuse majoritatea voturilor, au încălcat voința poporului și și-au împărțit posturile în guvern, agențiile guvernamentale și conducerea celor mai importante instituții ale statului.

„Au negociat 3 luni și au guvernat împreună doar un an. dar a fost unul dintre cei mai răi ani pentru români: pensii și salarii blocate, investiții anulate, proiecte întârziate în numele unor reforme pe care nu le-au făcut niciodată.

În perioada acelei guvernări haotice, în timp ce se certau pe funcții și beneficii, partidele de dreapta au reușit să arunce 1 miliard de euro pe vaccinuri care au expirat în depozite, au reușit să dubleze datoria externă a României, au împrumutat 15 miliarde de euro prin PNRR ca să facă piste de bicicletă în păduri, să cumpere trenuri cu hidrogen care nu funcționau și să construiască metrou la Cluj. Au blocat finanțarea irigațiilor și au blocat creșterea pensiilor pentru 20 de ani.

În timp ce noi eram obligați să stăm în case, să purtăm mască și nu puteam să ne vizităm părinții și bunicii, ei petreceau în clădirea guvernului, și transformaseră biroul prim-ministrului în bar.

România nu-și mai permită să piardă 4 ani în scandaluri. Românii au nevoie de un guvern responsabil, nu de ură și dezbinare!

Nu putem lăsa drumurile asfaltate doar până la jumătate în numele austerității, nu putem concedia profesorii, medicii, pompierii și polițiștii pentru a plăti mai bine firmele de consultanță ale partidelor de dreapta.

Pe 1 decembrie veniți la vot și votați pentru o Românie funcțională, votați pentru un guvern responsabil.

Votați echipa PSD Tulcea pentru Parlamentul României!” – PSD Tulcea.

– Comandat de Partidul Social Democrat-PSD Organizatia Judeteana Tulcea
– Executat de SC CityVision Media SRL – portal: www.tlnews.ro
– CUI mandatar financiar coordonator: 11240017

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*