Primăria Niculițel a finalizat construirea rezervorului de apă, astfel că la vară locuitorii nu vor mai avea probleme în alimentarea cu apă

Primăria Niculițel a finalizat construirea rezervorului de apă

Primăria Niculițel a finalizat investiția „Construire rezervor de apă cu o capacitate de înmagazinare de 200 mc”, rezervor ce a fost făcut pentru rezolvarea problemelor de alimentare cu a apă a populației comunei pe timpul sezonului cald.

„Investiția are ca obiectiv asigurarea necesarului de apă pentru întreaga localitate. Rezervorul este suprateran metalic, izolat, complet echipat de 200 metri cubi și a fost amplasat în proximitatea rezervorului existent, de 500 de metri cubi. Investiția a fost susținută din bugetul local al comunei cu scopul de a soluționa alimentarea cu apă potabilă în localitatea Niculițel. Din punctul meu de vedere, acesta a fost principalul meu obiectiv încă de la începutul mandatului și anume de a rezolva problema apei în comună”, a declarat primarul Florin Sechila.

De asemenea, edilul a menționat că sunt în desfășurare și lucrările de reabilitare termică a „Școlii de piatră” din comună. Acestea vor fi efectuate în cadrul unui proiect de finanțare depus pe PNRR. Proiectul a fost aprobat în luna noiembrie a anului trecut și are o valoare de aproape 2,2 milioane de lei, cu TVA.

„Obiectivul nostru este renovarea energetică moderată a corpului Școlii de piatră din Niculițel, ceea ce va duce la o reducere cu 30 la sută a necesarului de energie primară. Se dorește astfel remedierea deficiențelor existente și asigurarea unei funcționalități în concordanță cu standardele actuale, prin lucrări de reabilitare și modernizare, pentru a crea condiții optime de desfăşurare a activități de învăţământ. Deoarece nu există centrală termică pentru încălzirea spațiilor, acestea fiind încălzite cu sobe, se propune adăugarea unui corp separat, care va funcționa ca centrală termică pe lemne”, a explicat primarul Florin Sechila.

În cadrul lucrărilor vor fi prevăzute toate instalațiile necesare, respectiv cele electrice, de alimentare cu apă și canalizare, precum și încălzirea unității. De asemenea, acoperișul se va reface în întregime, mărindu-se şi distanța cu care iese față de zidurile exterioare.

În prezent, în Școala de piatră din Niculițel învață un număr de 329 de elevi, cu 31 de cadre didactice și nouă membri ai personalului didactic auxiliar. Clădirea școlii este construita în anul 1951 și are o suprafață desfășurată de 973 de metri pătrați.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*