Prefectura Tulcea anunță că 360 de persoane se află în izolare la domiliciu, iar 87 sunt în carantină

La noapte încetează toate restricțiile impuse în perioada stării de alertă aplicate pe teritoriul României

Prefectura Tulcea a transmis sâmbătă, rezultatele acțiunilor legate de coronavirus din ultimele 24 de ore.

Astfel, până la data de 2 mai, la nivelul județului Tulcea, sunt înregistrate 360 persoane aflate în izolare voluntară la domiciliu, in scadere față de ziua precedentă când au ieşit din perioada de izolare voluntară de 14 zile un număr de 99 persoane si au intrat un număr de 15 persoane.

Până la data de 1 mai au ieșit din perioada de izolare de 14 zile un număr de 4196 de persoane. De asemenea, la această dată se află în carantină un număr de 87 persoane. Până la data de 2 mai  au ieşit din perioada de carantină 503 persoane.Numărul total de paturi din centrele de carantină este de 426, din care disponibile 297.

De asemenea, până la această dată au fost testate 1.196 de persoane, 24 persoane fiind testate pe data de 1 mai. Din cele 1.196 de persoane testate până în prezent au fost confirmate 53 persoane care au şi fost internate pentru a primi tratament. A fost înregistrat un deces, o persoană în vârstă de 62 de ani. 26 de persoane sunt încă internate din care 18 la spitalul din Tulcea, secția de boli infectioase, iar 27 persoane au fost declarate vindecate şi au fost externate.

În ceea ce priveşte bilanţul acțiunilor de monitorizare și control privind respectarea condițiilor de autoizolare în conformitate cu legislația în vigoare, la nivelul judeţului Tulcea, până în data de 2 mai au fost efectuate controale la 106 locuinte, din care la 95 locuinţe de către lucrători ai Poliţiei şi la 21 de locuinţe de către lucrători ai Jandarmeriei fiind verificate în total 526 persoane, dintre acestea 435 de către lucrători ai Poliţiei şi 91 de către lucrători ai Jandarmeriei.

În urma efectuării acestor acţiuni de verificare a persoanelor aflate în autoizolare a reieșit faptul că nu toate persoanele au respectat condițiile impuse de lege, motiv pentru care reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie şi Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Tulcea au aplicat 2 sancţiuni contravenţionale cu o valoare totală de 25.000 lei (25.000 lei de catre Jandarmerie)

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Politie Tulcea, alături de celelalte structuri din dispozitivul de ordine și siguranţă publică, acționează permanent în teren atât pentru asigurarea respectării restricțiilor de circulație impuse prin Ordonanțele Militare cât şi pentru prevenirea și combaterea criminalității.

În urma efectuării acestor acţiuni privind respectarea prevederilor din Ordonanţele Militare emise de Guvernul României pe tema respectării restricțiilor de circulație impuse prin Ordonanțele Militare a reieșit faptul că nu toate persoanele au respectat condițiile impuse de lege, motiv pentru care reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie şi Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Tulcea au aplicat 35 de sancţiuni contravenţionale pe parcursul zilei de 1 mai, 25 sancțiuni contravenționale de către lucrători ai Poliţiei şi 10 sancțiuni contravenționale de către lucrători ai Jandarmeriei în valoare totală de 82.700 lei, din care 66.000 lei aplicate de poliţişti si 16.700 lei sanctiuni aplicate de Jandarmerie.

Până în prezent, reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie şi Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Tulcea au aplicat pentru nerespectarea prevederilor Ordonanţelor Militare emise de Guvernul României un număr de 3.613 sancţiuni contravenţionale cu o valoare totală de 10.104.739 lei.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*