Preasfinţitul Părinte Visarion a oficiat Sfânta Liturghie la biserica din Cerna

Episcopul Tulcii, PF Visarion. FOTO Adrian Boioglu

Preasfinţitul Părinte Visarion Episcopul Tulcii s-a aflat astăzi în mijlocul credincioşilor din parohia Cerna, protopopiatul Niculiţel, pentru a oficia Sfânta Liturghie arhierească cu prilejul hramului bisericii.

An de an, sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihai și Gavriil, adună acasa la un loc, pe fiii satului plecați în lume, în primul rând pentru a mulţumi prin rugăciune ocrotitorilor lor cerești pentru purtarea de grijă ce le-o arată permanent în viață și în credință.

S-au binecuvântat noile lucrări efectuate anul acesta la biserică , precum și noul lumânărar. Preotul a fost hirotesit sachelar.

La slujbă, Preasfinția Sa a fost înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, de credincioși din parohie și de reprezentanți ai autorităților locale, pentru care vizita ierarhului a constituit o mare bucurie și  binecuvântare

În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor în cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a vorbit credincioșilor despre rolul și misiunea sfinților arhangheli și îngeri în viața noastră și în planul mântuirii.

Preasfințitul Părinte Visarion a primit la finalul slujbei din partea preotului paroh o icoana cu Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil.

În cadrul slujbei au fost pomeniți atât enoriașii și binefăcătorii de astăzi ai bisericii, cât și ctitorii monumentalului lăcaș de cult, ca și arhitectură unic în Episcopia Tulcii, construit în perioada anilor 1890-1897. În interior biserică păstrează un impresionant iconostas, de referință pentru județul Tulcea, pictat de către I. Balaiș, sculptat și placat cu tablă de către D. Golios din Galați.

Localitatea Cerna mai este cunoscută și prin faptul că aici este locul de naștere al poetului dobrogean Panait Cerna, și tot aici se găsește cea mai importantă comunitate de megleno-români din țara noastră.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*