O vârstnică a fost la un pas de a arde de vie în locuința sa din municipiul Tulcea după ce focul lăsat de veghe la candelă a aprins materialele din jur.
Salvatorii Detașamentului de pompieri Tulcea a ISU Delta au fost solicitați să intervină duminică după amiază pentru limitarea efectelor unui incendiu care se manifesta la un apartament din municipiul Tulcea.
La momentul sosirii la locul intervenției incendiul se manifesta cu flacără deschisă și degajare mare de fum.
Pompierii au găsit în locuință o persoană de sex feminin de aproximativ 80 de ani, pe care au evacuat-o. Din fericire, femeia este conștientă și nu a suferit vătămări.
În scurt timp au reușit să stingă incendiul și au stabilit că cel mai probabil incendiul a pornit de la o candelă lăsată nesupravegheată.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Consiliul Județean Tulcea, Primăria Comunei Sarichioi și Autentic Events organizează cel mai amplu eveniment organizat în zona cetății Enisala, cel […]
Be the first to comment