Polițiștii tulceni vor fi la datorie în minivacanța de Rusalii

Acțiune a polițiștilor tulceni. FOTO IPJ Tulcea

Polițiștii tulceni sunt la datorie și acționează pentru fluidizarea și monitorizarea traficului, în vederea preîntâmpinării producerii unor evenimente grave, pentru cei care călătoresc în minivacanță.

Astfel, potrivit IPJ Tulcea, în perioada 05 – 08 iunie, polițiștii tulceni vor acționa pentru prevenirea și combaterea oricăror evenimente care ar putea afecta liniștea cetățenilor și pentru a interveni atunci când sunt sesizați cu privire la comiterea unor fapte antisociale. Misiunea polițiștilor se va concentra, în principal, pe activități de menținere a ordinii și a siguranței publice în zonele cu o fluență mare de public, prevenirea și combaterea infracțiunilor cu violență și a altor fapte care aduc prejudicii patrimoniului public și privat.

De asemenea, polițiștii, alături de celelalte instituții ale statului sunt pregătiți să intervină pentru înlăturarea sau limitarea urmărilor posibilelor evenimente negative produse din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile.

Totodată, polițiștii vor monitoriza traficul rutier, pe drumurile naționale și județene, pentru fluidizarea circulației și prevenirea evenimentelor rutiere.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Tulcea NEWS, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*