Polițiștii tulceni caută un tânăr de 28 de ani care a plecat de la domiciliu și nu a mai revenit.
Polițiștii din Maliuc au fost sesizați în data de 25 septembrie despre dispariția lui Ionuț Nicolaie, în vârstă de 28 de ani, care ar fi plecat de la domiciliul său din localitatea Partizani, județul Tulcea, și nu a mai revenit până în prezent.
Tânărul are 1,70 metri înălțime, constituție astenică, ten deschis, ochi căprui, păr negru. La momentul plecării, aceasta purta o cămașă de culoare roșie și pantaloni scurți, gri.
În prezent, polițiștii desfășoară activități pentru găsirea bărbatului. Persoanele care pot oferii informații ce pot conduce la depistarea acestuia, sunt rugate să sune la numărul unic de urgență 112 sau să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Directorul general al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării, Marian Tudor, a transmis un mesaj tulcenilor cu ocazia sărbătorilor orașului. […]
Seara trecută, pompierii Detașamentului Tulcea au intervenit cu două autospeciale de stingere pentru localizarea și stingerea unui incendiu produs în […]
Be the first to comment