Poliţiştii de frontieră tulceni au descoperit, într-un autoturism condus de către un cetățean ucrainean, pe sensul de intrare în România, un pistol cu gaze Makarov, calibru 4,5 mm, și 269 de proiectile aferente.
Potrivit Gărzii de Coastă, în data de 01 aprilie, în jurul orei 20.45, polițiști de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Isaccea au efectuat controlul, pe sensul de intrare în țară, asupra unui autoturism condus de către un cetățean ucrainean în vârstă de 32 de ani.
Astfel, în cotiera autoturismului, au fost descoperite, ascunse și nedeclarate, un pistol cu gaze Makarov, calibru 4,5 mm și 269 proiectile aferente.
În cauză, polițiștii de frontieră, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Măcin, efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă calificată, iar pistolul și proiectilele au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Be the first to comment