Peste 400 de persoane şi-au găsit un loc de muncă cu sprijinul AJOFM Tulcea

AJOFM Tulcea. FOTO Adrian Boioglu

În primele două luni ale anului 2024, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul AJOFM Tulcea au fost încadrate în muncă 416 persoane, dintre care 218 femei.

Din totalul persoanelor ocupate până la data de referință, 238 au peste 45 de ani, 37 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 43 au între 25 și 35 de ani, iar 98 sunt tineri sub 25 de ani.

În funcţie de rezidenţă, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 176 provin din mediul urban, iar 240 de persoane sunt din mediul rural.

Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au studii liceale (135), urmate de cele cu studii generale (121). Numărul celor cu studii profesionale este de 113, iar cei cu studii primare sunt în număr de 31.

Dintre persoanele angajate în perioada menţionată, prin intermediul AJOFM Tulcea, 65 de  persoane au făcut parte din categoria persoanelor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre.

Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată.

Astfel, la sfârșitul lunii februarie 2024, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 1442 persoane.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*