Peste 2500 de persoane au fost verificate de polițiștii și jandarmii tulceni pentru a vedea dacă respectă măsurile de izolare

La noapte încetează toate restricțiile impuse în perioada stării de alertă aplicate pe teritoriul României

În cadrul Centrului Judeţean de Conducere şi Coordonare al Intervenţiei din incinta ISU Delta Tulcea s-au prezentat ultimele pregătiri pentru punerea în funcțiune a aparatului pentru prelucrarea locala a testelor pentru identificarea coronavirusului COVID-19. Lucrările sunt în stadiu de finalizare deopotrivă cu pregătirea specialiștilor care vor asigura analiza testelor.

Se previzionează o dată estimativă de punere în capacitate 5-7 zile. Se lucrează și la acomodarea juridică a parteneriatului dintre Direcției Sanitar Veterinare Tulcea, cea care deține aparatura, Spitalul Județean Tulcea și Direcția de Sănătate Publică Tulcea. De asemenea, s-au prezentat și actualizările bazei de date cu persoanele aflate în autoizolare şi carantină. Astfel, la data de 30 martie la nivelul județului Tulcea erau înregistrate 2402 persoane aflate în izolare voluntară la domiciliu, în scădere față de ziua precedentă când au intrat în izolare voluntară 201 persoane şi au ieşit din perioada de izolare voluntară de 14 zile un număr de 208 persoane.

Până la data de 31 martie au ieşit din perioada de izolare de 14 zile un număr de 1261 de persoane. De asemenea, la această dată se află în carantină un număr de 225 persoane. Până la data de 31 martie 2020 au ieşit din perioada de carantină 25 persoane. Numărul total de paturi din centrele de carantină este de 259.

În ceea ce priveşte bilanţul acțiunilor de monitorizare și control privind respectarea condițiilor de autoizolare în conformitate cu legislația în vigoare, la nivelul judeţului Tulcea, în data de ieri 30 martie 2020 s-au efectuat 885 de controale, la 730 de locuinţe de către lucrători ai Poliţiei şi la 155 de locuinţe de către lucrători ai Jandarmeriei fiind verificate în total 2524 persoane, dintre acestea 2084 de către lucrători ai Poliţiei şi 440 de către lucrători ai Jandarmeriei.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Politie Tulcea, alături de celelalte structuri din dispozitivul de ordine și siguranţă publică, acționează permanent în teren atât pentru asigurarea respectării restricțiilor de circulație impuse prin Ordonanțele Militare cât şi pentru prevenirea și combaterea criminalității.

În urma efectuării acestor acţiuni privind respectarea prevederilor din Ordonanţele Militare emise de Guvernul României a reieșit faptul că nu toate persoanele au respectat condițiile impuse de lege, motiv pentru care reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie şi Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Tulcea au aplicat 149 de sancţiuni contravenţionale pe parcursul zilei de ieri 30.03.2020, 147 de către lucrători ai Poliţiei şi 2 de către lucrători ai Jandarmeriei în valoare totală de 255.930 lei, din care 245.930 lei aplicate de poliţişti.

Până în prezent, reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie şi Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Tulcea au aplicat un număr de 890 sancţiuni contravenţionale cu o valoare totală de 2.701.799 lei.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*