Peste 20 de cursuri de formare profesională, organizate de AJOFM Tulcea în acest an

Sediul AJOFM Tulcea. FOTO Cătălin Schipor
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Tulcea. FOTO Cătălin Schipor

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Tulcea și-a propus prin Planul de formare profesională aprobat pentru anul 2019, organizarea unui număr total de 23 cursuri (22 ocupații), pentru 455 persoane, din care 21 cursuri pentru 427 şomeri si 2 cursuri pentru alte categorii de beneficiari de servicii de formare profesională gratuite – 28 deţinuţi în penitenciar).

Cursurile de formare profesională ce vor fi organizate în anul 2019 sunt următoarele: agent vânzari (21 persoane); agent de securitate (28 persoane); ajutor bucătar (21 persoane); bucătar (21 persoane);cameristă (21 persoane); cofetar (21 persoane); competențe cheie – limba romana (14 persoane); comunicare în limba engleză (21 persoane); confecționer asamblor articole din textile(21 persoane); electrician constructor (14 persoane); frizer (14 persoane);  manichiurist pedichiurist (21 persoane); îngrijitor bătrâni la domiciliu (21 persoane);  inspector (referent) resurse umane (21 persoane); lucrător în comerţ (21 persoane); lucrător finisor pentru construcții (21 persoane); maseur (21 persoane); operator introducere, validare și prelucrare date (21 persoane); ospătar (chelner) vânzător în unități de alimentație (21 persoane); tinichigiu vopsitor auto (21 persoane); sudor (21 persoane); lucrător în cultura plantelor (28 deținuți în penitenciar).

Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă care urmează gratuit un program de formare profesională au următoarele drepturi pe perioada derulării cursului:

– să beneficieze de pregătire teoretică şi practică pe toată durata cursului şi să susţină gratuit, de cel mult două ori examenul de absolvire la finalizarea cursului;

– să beneficieze de rechizite şi materiale de instruire şi să primească în folosinţă manuale;

– să beneficieze, dacă este cazul, de echipament de protecţie pe timpul instruirii practice;

– să beneficieze, pentru traseul de la domiciliu la unitatea de pregătire, de abonament gratuit pe mijloacele de transport în comun;

– să beneficieze de consultaţii medicale, analize medicale şi teste necesare frecventării cursului;

– să se retragă de la curs fără a suporta cheltuielile efectuate pentru serviciile de formare profesională dacă se încadrează în muncă sau dacă încep o activitate economică;

Pentru înscrierea la un program de formare profesională sunt necesare următoarele documente:

– cerere tip (se completează la sediul A.J.O.F.M.  Tulcea)

– copie act de identitate

– copie certificat de naştere

– copie certificat căsătorie (pentru femei)

– copie diplomă studii (ultimul act de studii)

– adeverinţa medicală – apt pentru curs – eliberată de medicul de familie

Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă care doresc sa urmeze un curs de formare profesională, pot afla informații suplimentare în legatură cu programele de formare profesională, de la Agenția Județeana pentru Ocuparea Forței de Muncă Tulcea din str. Grigore Antipa nr. 10, etaj 1, camera 104, sau la telefon: 0240/516858– int.111 si 118.

 

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Tulcea NEWS, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*