Peste 150 de kilograme de pește, transportate ilegal, descoperite de polițiștii de frontieră tulceni

Peste 70 kg de pește transportate fără documente legale, confiscate de polițiștii de frontieră tulceni. FOTO Garda de Coastă

Polițiștii de frontieră tulceni au depistat, în zona de competență, doi bărbați care transportau peste 150 de kilograme de pește, fără să dețină documentele legale.

Potrivit Gărzii de Coastă, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Tulcea, aflându-se la sfârșitul săptămânii trecute în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control un autoturism pe raza localității Tulcea, în care se aflau doi bărbați, cu vârste cuprinse de 40 și 41 de ani, având domiciliul în Suceava.

În urma controlului documentelor și al habitaclului autoturismului, polițiștii de frontieră au descoperit cantitatea de 155 kilograme pește, specia caras, transportată în lăzi din plastic, pentru care persoanele în cauză nu dețineau documente legale. Cei în cauză au declarat că întreaga cantitate de pește este destinată consumului propriu.

Peștele a fost predat unei societăți comerciale de profil, conform procedurilor legale iar polițiștii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „deținere, transport sau comercializarea fără documente legale a peștelui și a altor viețuitoare acvatice obținute din pescuit ori a produselor din pește. Documentele de proveniență vor însoți mărfurile, indiferent de locul în care acestea se află, pe timpul transportului, al depozitării sau al comercializării”.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*