Percheziții în Măcin la o grupare specializată în traficul de droguri.  Trei persoane au fost arestate preventiv

Droguri găsite la Măcin. FOTO DIICOT

Polițiștii și procurorii DIICOT au făcut percheziții în Măcin la o grupare specializată în traficul de droguri, iar trei persoane au fost arestate preventiv.

Potrivit DIICOT, la data de 18 mai, procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Tulcea, împreună cu lucrători de poliție judiciară din cadrul și S.C.C.O. Tulcea au efectuat 3 percheziții domiciliare în orașul Măcin, județul Tulcea în cadrul unei acțiuni vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și produse cu efecte psihoactive.

“Din probele administrate în cauză rezultă suspiciunea rezonabilă că, în cursul anului 2020, la nivelul orașului Măcin s-a constituit un grup infracțional organizat, ce comercializa cannabis și produse cu efecte psihoactive tinerilor din zonă”, a anunțat DIICOT.

Cu ocazia efectuării perchezițiilor au fost identificate și ridicate cantitățile de aproximativ 90 grame de produse cu efecte psihoactive și 50 grame de cannabis, recipiente și substanțe folosite la prepararea produselor cu efecte psihoactive, sume de bani și două cântare electronice de precizie folosite la porționarea și comercializarea drogurilor.
La data de 18 mai, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Tulcea au dispus reținerea a 3 inculpați, iar la data de 19 mai, Tribunalul Tulcea a dispus luarea măsurii arestării preventive față de aceștia, pentru o perioadă de 30 de zile față de aceștia.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Tulcea NEWS, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*