Penitenciarul Tulcea pregătește persoanele private de libertate pentru reintegrarea în societate

Penitenciarul Tulcea. FOTO Cătălin Schipor

Penitenciarul Tulcea, în parteneriat cu Asociația „Mâini Întinse” Tulcea, organizează miercuri, 24 noiembrie, proiectul de activitate „Suntem Alături de voi – Fii tatăl copilului tău”.

Astfel, în intervalul orar 15.00 – 16.00, un număr de 10 persoane private de libertate din regimul deschis vor participa la o activitate susținută în interiorul Penitenciarului Tulcea, de către președintele Asociației „Mâini Întinse“ Tulcea. În cadrul activității accentul este plasat pe dezvoltarea abilităților parentale, furnizarea de suport și facilitarea înțelegerii de către părinți a nevoilor și abilităților copiilor, pe durata diferitelor stadii ale dezvoltării ontogenetice. De asemenea, activitatea va avea în vedere oferirea unor informații privitoare la nevoile de bază ale copiilor, la modalitățile prin care pot influența în mod pozitiv comportamentul acestora, și modalități de comunicare cu propriul copil

Acest proiect are ca scop dezvoltarea abilităților necesare îmbunătățirii relației dintre părintele aflat în detenție și copilul său. Participarea persoanelor private de libertate la un astfel de proiect, oferă acestora oportunitatea de a-și dezvolta capacitățile de comunicare, de rezolvare de probleme în relația cu proprii copii, de asumare în mod adecvat a rolului de părinte.

Beneficiarii acestei activități sunt persoanele private de libertate care, în urma evaluării psihosociale, au fost identificate ca având dificultăți de relaționare cu proprii copii și manifestă dorința de îmbunătățire/dezvoltare a abilităților parentale.

Acest gen de activități sunt parte din strategia de reintegrare socială a persoanelor private de libertate prin implicarea acestora în acțiuni ce dezvoltă menținerea și restabilirea relațiilor cu mediul de suport, potrivit calendarului de activități planificate a fi desfășurate cu membrii ai comunității.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*