La ceas aniversar, Biblioteca Judeţeană „Panait Cerna” din municipiul Tulcea îi invită pe cei interesați, să participe marți, 25 septembrie, începând cu ora 11.00, la o serie de evenimente culturale. De asemenea, utilizatorii nou înscriși vor primi cadouri, iar cei cu întârzieri la restituirea cărților, vor fi iertați de plata penalităților.
La această dată se aniversează 137 de ani de la nașterea patronului spiritual Panait Cerna, care a devenit patronul spiritual al Bibliotecii Județene Tulcea în 1992.
Pe numele său de naștere, Panait Stanciof, de origine bulgară, s-a născut la data de 25 septembrie 1881 în satul Cerna, județul Tulcea. Fiul Mariei şi al învăţătorului Panait Stanciof, urmează şcoala primară în satul natal şi apoi Liceul „Nicolae Bălcescu” din Brăila. Studiază filosofia la Bucureşti şi doctoratul, cu tema Lirica de idei, îl susţine în Germania, obţinându-l cu menţiunea Magna cum laude.
Debutul în poezie îl face în revista „Povestea vorbei”, la 17 ianuarie 1897, cu poezia Sonet. Colaborează la revistele: Foaie interesantă, Floare albastră, România ilustrată, Semănătorul, Convorbiri critice, Românul, Ovidiu. Se stinge din viaţă la 26 martie/8 aprilie 1913.
Evenimentele dedicate acestei date au loc la sediul bibliotecii din str. Isaccei, nr. 16 A, după următorul program:
- ora 11:00 – Prezentarea volumului de critică literară Scriitori tulceni din trecut și de azi – perspective critice, autor prof. Gheorghe Bucur, 2018;
- ora 11:40 – Spectacol de dans folcloric – elevi ai Școlii Generale nr. 12;
- ora 12:00 – Ateliere Eco – cu participarea membrilor Clubului Seniorilor și utilizatori ai bibliotecii;
- ora 16:30 – Vernisajul expoziției In Memoriam Panait Cerna;
- ora 17:00 – Lansarea volumului File de istorie, autor Victor Henrich Baumann, 2018;
- ora 17:30 – Lansarea volumului Dus-întors, autor Tănase Carașca, 2018.
Utilizatorii nou înscriși la bibliotecă vor primi cadou o carte, iar cei ce vor restitui cărțile împrumutate vor fi scutiți de la plata penalizărilor, în cazul în care sunt în întârziere.
Be the first to comment