O sală de sport cu 180 de locuri va fi construită în comuna Jurilovca

Proiectul sălii de sport din Jurilovca

Comuna Jurilovca va avea sală de sport cu tribună. Autoritățile locale au primit ordinul de începere a lucrărilor de execuție, acest lucru urmând a se concretiza în zilele următoare.

Proiectul „Sala de sport cu tribună 180 de locuri” în comuna Jurilovca, proiect realizat prin Compania Națională de Investiții, a primit ordinul de începere a lucrărilor de execuție.

„Este încă o reușită pentru comunitatea noastră și un fapt care dovedește, încă o dată, că am ajuns unde suntem prin perseverență, implicare și multă muncă. Deși pregătirea proiectului și toate procedurile de inițiere a lucrărilor au durat mai mult decât ne-am fi așteptat cu toții, vă asigur că tot ce a depins de mine a fost realizat în proporție de 100%“, a declarat Eugen Ion, primarul comunei Jurilovca.

Lucrările încep în termen de maxim 10 zile de la data la care s-a dispus începerea lor, iar durata de execuție este de 10 luni.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Tulcea NEWS, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*