O casă din localitatea Greci a luat foc de la un coș de fum neizolat

Pompierii au intervenit și au reușit să stingă focul. FOTO ISU Delta Tulcea

O locuință din satul Greci a luat foc în jurul orei 12.20, dar din fericire, flăcările nu au apucat să facă multe pagube. Pompierii au concluzionat că de vină a fost coșul de fum.

La solicitarea făcută prin SNUAU 112, opt pompieri din cadrul Secției Măcin s-au deplasat la fața locului cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD.

Când au ajuns pompierii la fața locului, incendiul se manifesta la nivelul tavanului. Salvatorii au intervenit prompt și au limitat propagarea incendiului, fiind afectată doar o mică suprafață de acoperiș – aproximativ 0,5 mp, materiale textile și plastice.

Cauza probabilă producerii incendiului este coș de fum neizolat termic față de materialele combustibile din jur.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*