O altfel de „misiune” a polițiștilor rutieri tulceni: în loc de amenzi, au împărțit flori

De 1 martie, polițiști din cadrul Biroului Rutier au împărțit nu amenzi, ci flori în trafic. FOTO: IPJ Tulcea

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea au avut de îndeplinit o misiune inedită, scopul principal fiind transmiterea gândurilor bune și a recomandărilor rutiere doamnelor și domnișoarelor, participante la trafic.

Pentru ca misiunea să aibă succes s-au alăturat și inspectorii din cadrul Registrului Auto Român.

Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea, împreună cu polițiștii tulceni vă doresc o primăvară frumoasă, fără evenimente rutiere!

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*