Musulmanii din România celebrează de astăzi Kurban Bayramul, Sărbătoarea Sacrificiului

Musulmanii celebrează astăzi prima din cele patru zile ale Sărbătorii Sacrificiului – Kurban Bayram, cea mai mare sărbătoare a Islamului. Pe parcursul a patru zile, musulmanii sărbătoresc dragostea și devotamentul lor față de divinitate.

Comunitatea musulmană din România celebrează marți, 20 iulie, prima din cele patru zile de Kurban Bayram – Sărbătoarea Sacrificiului – Eid al Adha. Acesta este unul dintre cele mai importante evenimente religioase cu semnificație comemorativă din religia islamică și are loc în luna pelerinajului, organizat la locurile sfinte de la Mecca (Regatul Arabiei Saudite).

Sărbătoarea Sacrificiului comemorează gestul de sacrificiu al Profetului Ibrahim (Avraam, pentru iudeo-creștini), cel care, pus să aleagă între dragostea față de unicul său fiu Ismael și adorația lui Allah, optează pentru confirmarea devoțiunii față de Divinitate. Potrivit Coranului, pentru a-și exprima credința necondiționată și supunerea față de Allah, Ibrahim se arată pregătit să-și sacrifice fiul, pe Ismael, dar Creatorul, văzându-i determinarea și neclintita credință, îl trimite pe Arhanghelul Gavriil cu un berbec pe altarul sacrificiului. Astfel, lama cuțitului taie gâtul animalului și nu pe cel al copilului mult iubit, ziua aceasta fiind celebrată de lumea musulmană ca Sărbătoarea Sacrificiului.

Specific Kurban Bayram-ului este și pelerinajul la locurile sfinte, acesta fiind unul dintre cei cinci stâlpi ai Islamului.

„Sărbătorile sunt un bun prilej de a ne apropia mai mult de semenii noștri, dar și de noi înșine. Tot astfel, și Sărbătoarea Sacrificiului ne oferă șansa de a reflecta asupra propriilor trăiri și sentimente și de a dărui mai mult atât material, cât și spiritual, celor din jur, celor neajutorați, celor singuri. Termenul de Kurban are sensul de apropiere sau element care asigură apropierea față de Divinitate, dar din punct de vedere religios înseamnă sacrificarea unui animal conform cerințelor islamice. În istoria omenirii, sacrificarea ritualică în numele Creatorului a existat în toate religiile. În Șura El Maide, versetul 27, Allah ne amintește de ofrandele celor doi fii ai lui Adam, în sura El Hac, versetul 34, Allah face referire la obligativitatea sacrificării ritualice, obligativitate ce există în toate religiile precedente Islamului”, a precizat liderul Cultului Musulman din România, muftiul Muurat Iusuf.

Respectând tradiția, muftiul Muurat Iusuf a oficiat slujba specifică de Kurban Bayram marți, 20 iulie, de la ora 06.17, la Geamia Hunchiar, din Municipiul Constanța, iar ulterior a participat la o serie de sacrificii ritualice și a oferit pachete ce conțin carne de kurban pentru familiile nevoiașe din județele Constanța, Tulcea și Călărași, oferite de Muftiatul Cultului Musulman din România, împreună cu reprezentanții unor asociații social-umanitare din țară și din străinătate.

Muftiatul Cultului Musulman din România îi îndeamnă pe credincioșii musulmani să dea dovadă de responsabilitate în continuare și să se vaccineze pentru a reveni pe deplin la normalitate.

Muftiul Comunității Musulmane din România urează tuturor musulmanilor:

„UN BAİRAM FERİCİT!”

„QURBAN BAIRAM QAYIRLI BOLSIN!“

„KURBAN BAYRAMINIZ MÜBAREK OLSUN!”

„EID AL-ADHA MUBARAK!”

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*